Durere, speranta si schimbare dupa sarbatori

Eram trista, pentru ca in ultimele zile m-au cam chinuit durerile din cauza bolii. Adevarul este ca Sarbatorile de iarna sunt o perioada grea pentru mine. Acum niste ani am pierdut unul din cei mai importanti oameni ai sufletului meu, pe bunica mea dupa mama, care s-a stins chiar in ajun de Craciun. Si imi amintesc de faptul ca in preajma unei alte sarbatori, de Pasti, Dumnezeu a luat la el pe bunicul meu dupa tata, care a fost preot, si pe tata (in aceeasi zi, joi din Saptamana luminata, si la aceeasi varsta amandoi....). Dar am invatat sa traiesc cu tristetea asta si, pentru ca deasupra capului meu ma pazeste singurul lucru cu care bunicul meu, preotul Mihai Vascu, a reusit sa treaca dincoace cand s-a rupt Bucovina de Romania, o icoana imparateasca, decat sa va vorbesc depre lupta mea cu durerea prefer sa imi aduc aminte, cu placere, de intalnirea cu o veche prietena ieri.
Si a fost o bucurie mare sa vad ca, desi am avut o perioada cand chiar nu mai stiam de ea, e acelasi om puternic, minunat, sensibil si copilaros, la del de curat cum o stiam eu demult. E o usurare sa vezi ca in ziua de azi mai exista oameni pe care nu ii spala fel de fel de necazuri conjucturale. Oameni care stiu si pot sa se reproiecteze. Deci, se poate, mai exista o speranta!